msgbartop
Viaţa ta are prioritate ! Cunoaşterea excelentă a mijloacelor de reglementare a circulaţiei rutiere va ridica securitatea circulaţiei pe drumurile publice ale Republicii Moldova.
msgbarbottom

Acordarea primului ajutor medical in cazul accidentului de circulatie

Related posts

Conform Regulamentului circulaţiei rutiere, punctul 10, subpunctul (1), alineatul “c”, conducătorul vehiculului trebuie să poată acorda primul ajutor medical persoanelor traumate în accidente de circulaţie. Pentru aceasta el trebuie să dispună de trusă farmaceutică de prim ajutor.

Primul ajutor medical se acordă în felul următor:

1. Persoana accidentată este ridicată cu atenţie şi transportată de la locul accidentului.

2. Dacă mîna are o rană, se îmbracă mai întîi mîna bolnavă, iar apoi cea sănătoasă. La dezbrăcare se scoate la început haina de pe mîna bolnavă, apoi de pe cea sănătoasă.

3. La transportarea accidentatului cu o fractură a părţii inferioare a osului coapsei, trebuie aplicate două aţele (piesă de lemn, metal sau de material plastic) din ambele părţi ale piciorului -de la laba piciorului pînă la partea superioară a coapsei.

4. Dacă a fost pricinuită o traumă a cutiei toracice, bolnavului, care se va afla în poziţie semiculcată, i se va aplica un pansament aseptic. Bolnavul va fi transportat pe o parte sau în poziţie semiculcată pe spate.

A

5. In cazul unei leziuni corporale de gravitate medie, traumatism cranio-ce-rebral, accidentatul va fi transportat cu ambulanţa.
6. Dacă sînt fracturate oasele bazinului, accidentatul trebuie culcat pe spate, pe o suprafaţă tare, iar sub articulaţiile genunchilor, îndoiţi şi desfăcuţi în părţi, de pus un rulou.

7. Dacă accidentatul se află în stare de inconştienţă, va fi culcat pe spate, cu faţa într-o parte, şi i se va da să miroase amoniac.

8. Pentru ca la fracturare să fie asigurată imobilitatea piciorului, trebuie aplicate aţele de imobilizare.

9. La contracţia muşchilor maxilarelor, dacă gura nu se deschide, este neapărat a aplica respiraţia artificială gură la nas.

10. Semnul opririi cordului este dispariţia pulsului.

11. La oprirea cordului trebuie aplicat un masaj cardiac indirect, apăsînd ritmic cu palmele mîinilor încrucişate cutia toracică în regiunea inimii.

12. Pentru oprirea hemoragiei, mai sus de rană (10-15 cm), aproape de articulaţie, trebuie aplicat un garou hemostatic.

13. în cazul hemoragiei, garoul se va aplica nu mai mult decît pe 2 ore, însemnîndu-se timpul cînd a fost aplicat. Inscripţia poate fi făcută pe pielea sau pe fruntea accidentatului Dacă nu s-a reuşit ca accidentatul să fie adus la timp la punctul sanitar, trebuie de strîns cu degetele rana, de slăbit pentru un timp scurt garoul, iar apoi de strîns garoul, făcîndu-se o nou* I menţiune despre timpul executări»

acestei operaţii.

14. în cazul leziunii vertebrei I toracice, accidentatul trebuie transport*1 I pe spate pe un scut rigid.

15. Dacă există un traumatism închis al abdomenului, accidentatul trebuie culcat pe spate şi să i se pună pe abdomen o compresă rece.

16. La existenţa unui traumatism deschis al abdomenului, este indicat ca locul în jurul ranei să fie tratat cu iod, aplicîndu-se pe ea un pansament aseptic.

17. în cazul în care organele ies din cavitatea abdominală, ele trebuie acoperite cu cîteva straturi de tifon, îmbibate cu vaselină, ulei sau cu o soluţie de penicilină, apoi se va aplica un bandaj.

18. La fracturarea osului coxal, accidentatul va fi culcat pe spate, pe o suprafaţă tare, iar pe locul leziunii se va pune un termofor.

19. Dacă a luat foc haina, trebuie imediat de stins focul: accidentatul se va acoperi cu o pînză de cort, o plapumă ş. a. sau va fi rostogolit pe pămînt. Hainele care mocnesc se vor stropi cu apă. Porţiunile vătămate trebuie ţinute sub un

9 9

şuvoi de apă rece timp de 10-15 min. Pe arsuri se vor aplica bandaje de tifon şi vată uscate. Bolnavului i se va da să bea apă din belşug, cu un adaos de sodă, apoi se vor lua măsuri pentru încălzirea corpului.

20. In caz de intoxicare cu gaze de eşapament (oxid de carbon), accidentatul trebuie îndepărtat din zona poluată cu gaze şi să i se facă inhalare cu oxigen

sau respiraţie artificială de scurtă durată.

21. La fracturarea claviculei, se vor fixa extremităţile, adică mîna trebuie atîrnată de basma ori să fie fixată cu un bandaj de trunchi.

Conţinutul trusei farmaceutice

1. Amidopirină, piranal

2. Aspirină (acid acetilsalicilic)

3. Validol

4. Vaselină

5. Cărbune activat

6. Besalol

7. Permanganat de potasiu

8. Soluţie de amoniac

9. Sodă

10. Ulei de vaselină steril

11. CleiBF-6

12. Iod

13. Feşi

14. Leucoplast de diferite dimensiuni

15. Material de pansament

16. Vată hidrofilă

17. Şerveţele de tifon

18. Garou hemostatic; tub de cauciuc cu diametrul 10-12 mm

19. Briceag, foarfece

20. Pipete

21. Termometru medical

Tag Cloud

Нравится
Abonare la noutăţi prin E-mail

Comments

comments